duminică, 3 octombrie 2010

Federaţia Română de Golf este pro Elena Udrea: teren de golf la Snagov

Federaţia Română de Golf s-a arătat încântată de ideea ministrului Turisumului şi Dezvoltării, Elena Udrea, şi susţine construirea unui teren de golf la Snagov.


“Federaţia Română de Golf salută iniţativa Ministerului Turisumului şi Dezvoltării de a sprijini construcţia unui teren de golf la Snagov, susţinând astfel turismul prin dezvoltarea unui sport apreciat la nivel internaţional. La nivel mondial s-a dezvoltat un turism specific pentru jucătorii de golf, ţări ca Turcia, Spania, Ungaria obţinând de fonduri importante din această activitate”, a declarat Daniela Asanache, preşedintele Federaţiei Române de Golf.

În prezent, jucătorii de golf din România beneficiază de posibilitatea de a se antrena şi participa la competiţii doar pe terenuri susţinute din investiţii private. Mai mult, Federaţia Română de Golf, încă de la înfiinţarea ei, precum şi cluburile afiliate nu au beneficiat de finanţări de la stat.

Activitatea cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Golf a facilitat apariţia unei generaţii de sute de golfeuri români. Golful este un sport al fair-play-ului, corectitudinii, al manierei şi eleganţei, modelând caractere.
Prin eforturi proprii şi cu sprijinul unor sponsori privaţi, în toamna anului 2009, Federaţia Română de Golf a organizat primele două turnee internaţionale de golf din ţara noastră, pe terenurile „Lac de Verde” din Breaza şi „Paul Tomiţă” din Alba, cu participarea unor jucători din 14 ţări, la finalul competiţiei sportivii români reuşind să se afle printre laureaţi.

Golful este un sport care poate fi practicat la orice vârstă, pe terenul de golf “Lac de Verde” de la Breaza fiind desfăşurat primul program gratuit din Europa de iniţiere în acest sport al copiilor. De altfel, CNN a realizat un reportaj despre acest program, telespectatori din toata lumeă putând viziona “Copiii români joacă golf la Breaza”.

“Federaţia Română de Golf îşi exprimă disponibilitatea de susţinere a iniţiativei Ministerului Turismului şi Dezvoltării şi speră ca această propunere de construcţie a unui teren de golf să nu fie exploatată ca subiect de dispută politică. Sprijinul instituţional oferit pentru dezvoltarea golfului şi investiţiilor în golf în România poate aduce beneficii pe termen lung şi statutului şi sportivilor români”, susţine Daniela Asanache.

Despre Federaţia Română de Golf

Federaţia Română de Golf, înfiinţată în septembrie 2004, are în componenţă opt cluburi şi asociaţii sportive. Pe parcursul celor cinci ani de activitate, Federaţia a organizat numeroase cursuri demonstrative de golf şi a sprijinit jucătorii de golf din România să participe la competiţii internaţionale, unul dintre obiectivele acesteia fiind de a sprijini iniţiativa de includere a golfului în rândul sporturilor olimpice.

În prezent, Federaţia Română de Golf este membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, membru al European Golf Association, Royal and Ancient Golf Club – St. Andrews, International Golf Association şi United States Golf Association.

Un comentariu: