marți, 16 noiembrie 2010

Mai e cumva România un stat de drept?

Criza economică nici nu ar fi existat pentru români, dacă măsurile proaste nu ar fi accentuat-o. Criza instituţională nu are nicio legătură cu criza economică din România. A fost, a existat dintotdeauna, dar niciodată nu a fost atât de accentuată ca acum. Acum este mai pregnantă ca oricând, pentru că exact cei chemaţi să respecte legea, din nefericire nu fac nimic altceva decât să o batjocorească. Dacă sunt menţinuţi în funcţii oameni lipsiţi de minima credibilitate, dacă blocajul instituţional este evident, dacă traficul de influenţă a devenit o regulă şi niciodată nu a fost mai făţiş ca acum, e clar că nu se mai poate vorbi despre România ca despre un stat de drept, ci ca despre un balamuc genenralizat în care nimeni nu mai are chef să mai respecte nicio regulă, nicio lege. Pentru noi, pentru români se poate spune că taman acum s-a întors lumea cu fundul în sus. Valori perene sunt călcate în picioare, chiar şi legile firii sunt încălcate din cauza prostiei. Ca acum, niciodată nu ne-a fost mai rău. Iar situaţia se deteriorează, din nefericire, de la o zi la alta. Cu cât se deteriorează mai rău situaţia din România, cu atât nesimţirea face ca cei direct implicaţi în acest dezastru şi direct responsabili de acest dezastru să se agaţe şi mai tare de putere. Traian Băsescu a reuşit să distrugă România prin prostie. Sigur, şi alţii au fost hoţi, dar nu au fost hoţi chiar atât de proşti şi de nesimţiţi. Toată lumea spune un lucru cum nu se poate mai logic, ei o ţin pe-a lor, indiferent de consecinţe, indiferent de peste câte cadavre calcă.

Pe de altă parte, nici opoziţia nu este mai brează. Cu cât situaţia este mai dramatică la putere, cu atât cei din opoziţie devin mai nebuni şi mai nesimţiţi. E cazul lui Crin Antonescu, exact omul de care NU aveam nevoie. Opoziţia ar trebui să fie aptă să preia frâiele ţării după acest dezastru, să se opună în mod pertinent şi constructiv, fără obsesii, acestui dezastru. Ce face opoziţia? Parcă a înnebunit. PSD vine cu nişte măsuri populiste şi socialiste de te doare capul şi în care nu ai niciun fel de încredere, iar PNL nu vine nici măcar cu atât, ci cu o nebunie totală şi absolută. Sigur că principalul motiv pentru care instituţiile statului sunt atât de decredibilizate este reprezentat de batjocura faţă de cetăţean. Balamucul este total. Este tot ceea ce poate să facă Traian Băsescu. Serviciile secrete încă nu s-au debarasat de meteahna de a susţine conducătorul şi de a spune că reprezintă şi apără siguranţa naţională, iar totul începe, mai ales în vreme de criză, să devină pur şi simplu apocaliptic. A existat dispreţ din partea autorităţilor faţă de cetăţean întotdeauna. Un dispreţ atât de mare, însă, nu a existat niciodată. Sigur că nici Parlamentul nu mai poate reprezenta nimic pentru nimeni, din moment ce singurul care primează în Parlament e circul, sigur că Guvernul e mai josnic decât Parlamentul. Parlamentul, după o lege bună, proastă de uninominal măcar a fost ales, Guvernul îşi bate şi mai tare joc de noi decât Parlamentul, iar Guvernul ăsta nu a fost ales de nimeni, deci nu are ABSOLUT NICIUN FEL DE LEGITIMITATE. Cu 5% încredere a cetăţenilor în Guvern şi în măsurile luate de acesta, este clar că nu ar mai trebui să se mai agaţe nimeni de putere. N-o să vezi. Din nefericire, situaţia nu se va îmbunătăţi prea curând. Nebunia este totală. Justiţia, la rândul ei, îşi bate joc de români. Românii chiar nu văd că dintr-un şir al dracului de mare de corupţi NICIUNUL nu a plătit în faţa legii? Ce autoritate să mai aibă Justiţia pentru treburile lor mărunte? Niciuna. Unul din cinci români sunt consideraţi infractori, în clasa politică, la dracu, taman acolo, nimeni nu e infractor, domnule. Cine ce încredere să mai aibă în Justiţie? BNR-ul, în ciuda circului imens pe care îl face întru manipulare, este direct responsabilă pentru dezastrul în care ne aflăm. Nimeni nu mai are încredere în Mugur Isărescu, pentru că nimeni nu e chiar atât de cretin încât să nu-şi dea seama că elucubrează. Actul de educaţie şi cel de sănătate sunt din ce în ce mai proaste. Tot ce e al statului, tot ce e public e complet decredibilizat. Instituţia Bisericii are încă o mare credibilitate în rândul românilor dintr-un singur motiv: NU e politizată, nu aparţine de stat, deci e altceva decât statul. În Armată poţi avea încredere, pentru că nu interacţionezi zilnic cu armata. E ca la fotbal, o chestiune de prestigiu românesc, dar dacă stai să cauţi bine inclusiv Armata are o serie de neajunsuri. Internele sunt, de asemenea, decredibilizate, pentru că de acolo pleacă spre Justiţie şi dosarele, dar şi şpaga, iar atiudinea este aceeaşi de dispreţ faţă de români. Lipsa de motivaţie în a-şi face datoria şi de a nu lua şpăgi este aceeaşi ca şi în cazul medicilor, procurorilor sau judecătorilor. Toată lumea ştie că descrierea mea de mai sus este perfect reală, iar tabloul este complet. Cu toate acestea, aşa cum spuneam, situaţia se înrăutăţeşte. Nu e numai vina lui Traian Băsescu pentru asta, ci şi a mogulilor. Clar. Pentru că nu au oferi nicio alternativă viabilă la Traian Băsescu, ci nişte circăreli de te cruceai. Mai e, în aceste condiţii de haos şi de nelegiuire generalizare România un stat de drept, un stat democratic? Nici pomeneală. România se macină pe ea însăşi şi nimeni nu vrea să încerce să spună acestei situaţii: stop! Cei din clasa politică nu au interesul, normal, cei din serviciile secrete servesc interese antinaţionale, precum cele ale FMI, iar românul e atât de blând şi de prost încât nu iese în stradă, iar dacă ies sindicatele, nu au habar împotriva a ce să protesteze: împotriva Guvernului sau a FMI, împotriva Puterii sau a întregii clase politice? Ei, e limpede că românul ar trebui să deschidă bine ochii şi să nu se mai lase manipulat. Să identifice mai întâi cauzele acestui dezastru şi să le combată pe acelea, în loc să se grăbească să înlăture efectele. Problema de fond rămâne: dacă toate partidele susţin acordul cu FMI, situaţia nici nu se va rezolva, dacă toată lumea spune că puterea e de vină, iar în opoziţie sunt numai îngeri, consecinţa este că opoziţia va ajunge la putere, iar dezastrul va continua. Nu se va întâmpla nimic. Iar va fi înlocuit un clan mafiot cu altul, iar România nu va mai ajunge niciodată la liman. Ar fi timpul să ne dăm seama de toate acestea şi să spunem: STOP! De toate astea cu toţii ne-am săturat şi, cu toate astea, atunci când cerem numai Jos Guvernul nu ştim ce cerem. Jos Guvernul cu FMI cu tot şi jos PDL-ul cu opoziţie cu tot! Numai atunci când vom realiza treaba asta, vom fi, cu siguranţă salvaţi. Probabil că peste 100 de ani, România va deveni, în sfârşit, un stat de drept, o democraţie. Deşi nici măcar atâta lucru nu e sigur şi de data asta nu glumesc!

sursa:  http://opiniicetatenesti.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu