luni, 13 septembrie 2010

Anularea dreptului la un credit decent

In urmă cu aproximativ 3 luni Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care consumatorul de credite era protejat împotriva comisioanelor abuzive, băncile fiind obligate să reducă numărul comisioanelor atât pentru creditele în sold, cât şi pentru cele noi contractate. Unul dintre principalele comisioane care suferea o diminuare majoră era comisionul de rambursare în avans care modifică costul unui credit deja contractat în anii precedenţi, fiind redus semnificativ sau chiar inexistent de la data stabilită în ordonanţă. La presiunile băncilor, deşi această ordonanţă a fost aprobată şi a produs efecte pentru persoanele care s-au grăbit să-şi ramburseze în avans creditele în sold, există posibilitatea ca acest beneficiu să nu fie unul de durată, adică aceste prevederi să se aplice în continuare mai puţin pentru creditele existente. Un document obţinut de agenţia Mediafax arată că guvernul este tentat să cedeze presiunilor făcute de bănci. Aşa cum declara în unul din articolele trecute doamna Gabriela Folcut, consilier de comunicare al ARB, băncile doresc respectarea textului Directivei Europene 48/2008 şi anume aplicarea modificării condiţiilor de creditare mai puţin pentru creditele existente. Dacă guvernul va ţine cont şi va respecta aceste propuneri, atunci o mare parte a drepturilor obţinute de consumatorii de credite vor fi anulate. Pentru persoanele care doresc să aplice măsurile de siguranţă şi pe contractele existente de credit şi să adere la noile condiţii, cea mai sigură metodă de a beneficia de aceste modificări rămâne refinanţarea, având în vedere că momentan există bănci care aplică noile prevederi pentru creditele în sold

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu