vineri, 3 decembrie 2010

Fir-aţi ai dracu de securişti!

Serviciile secrete din România au rămas, incontestabil, deocamdată cea mai serioasă ameninţare la adresa securităţii naţionale. Iar asta pentru că nu există nicio regulă ca odată ieşiţi la pensie din serviciile secrete sau trimişi la plimbare, securiştii să tacă dracului din gură şi să nu mai ameninţe cu tot soiul de circăreli ca informaţii confidenţiale. Sigur, faptul că au fost adunate informaţii despre mine şi despre viaţa mea intimă reprezintă, incontestabil, un atac flagrant şi fraudulos la democraţie. Ştie toată lumea chestia asta. Numai că mă îndoiesc la modul cum nu se poate mai sincer că după anul 2007 s-a mai întâmplat treaba asta. Şi atunci m-au urmărit şi ei pe unde au putut: pe site, pe Facebook, pe colo, pe dincolo, curioşi nevoie mare ce mai am eu prin cap şi care sunt noutăţile legate de persoana mea, că acum dacă tot s-au ocupat de mine şi au cam rămas fără obiectul muncii, e ca un roman pe care nu-l citeşti decât până la jumătate şi parcă îţi pare rău! Sigur, anti-Patriciu şi pro-Iliescu, aceşti securişti de duzină nu fac nimic altceva decât să confirme bănuielile mele cum că anchetele mele referitoare la Dinu Patriciu ca victimă a KGB şi GRU chemat încoace de Ion Iliescu sunt cum nu se poate mai autentice. Încă o confirmare, trebuie să recunoaştem.

Dacă nu seria mea de anchete legată de "mafia din energie" ce dracului de altceva putea să-i enerveze atât de tare pe aceşti securişti de trei lei? Asta i-a enervat, sigur că asta, iar în tentativa de omor din anul 2005 este implicat şi un fost mare securist, consilier al lui Ion Iliescu, în persoana lui Grigore Arbore-Popescu, deci mi se pare normal să se simtă stingheri. Groaza lor cea mai mare este că eu chiar am cum proba toate aceste lucruri! Pe când ei, anonimi, desigur, au impresia că dacă mai scriu pe forumuri din amintiri despre viaţa mea privată prezentă în dosarul de la Securitate, au făcut mare rahat. N-au făcut nimic, desigur! Dar ei, cei şcoliţi la vechea şcoală de partid, probabil că aşa îşi imaginează! Eroare şi prostie! Doar nişte securişti proşti şi învechiţi, care, atunci când au plecat din Securitate nu li s-a pus în vedere că n-ar trebui să procedeze aşa. Ce să le faci? Să-i împuşti? Nu, nici pomeneală! Ci să-i arestezi pe toţi! Nu de alta, dar câte rahaturi infracţionale or mai avea la activ, Dumnezeu cu mila. Sper ca noii oameni, tinerii din serviciile secrete să tranşeze toate aceste lucruri cât mai degrabă! Ca să nu mai existe scurgeri de informaţii despre nimic pe forumuri. Nu că mi-e frică. Frică nu mi-e. Numai că nu-i frumos. În definitiv, e treaba mea şi pe cine am iubit, şi pe cine nu, şi dacă ne-am certat şi dacă nu. A mea şi a respectivelor persoane. Nu e deloc treaba Securităţii să se mai implice în chestia asta! Ceea ce-i deranjează cel mai tare, însă, pe aceşti nenorociţi este că au devenit din spioni spionaţi. Şi la modul în care se comportă, cum dracului să nu fie o problemă de siguranţă naţională!? Păi, eu vorbesc despre crimă, alţii îmi scot pe forum numele celor cu care m-am culcat, că doar nu era să stau fată mare până la 30 de ani! Bravo, bă! Fiv-ar rasa a dracului de proşti! Am ajuns cu site-ul meu un fel de WikiLeaks pentru foştii securişti înlăturaţi din Securitate! N-au ce face oamenii ăştia! Îşi consumă energia de pomană cu mine! Pentru că altfel nu pot să-mi explic. Deocamdată tac, încă tac şi tac multe, dar şi când m-oi apuca să vorbesc, tot oi vorbi! Ehe! Să mai insiste puţin că sunt "nebună", că le arăt eu lor numai "nebunie". Vă daţi seama câţi bani de la bugetul statului s-au dus pe fundul meu, în timp ce eu muream de foame! Bani de la bugetul statului, domnule George Maior. Ca să afle ce? Cu cine mi-era drag să stau noaptea în pat, nu-i aşa? Pocitaniile dracu! Sigur, am înredere în serviciile secrete româneşti. Dar am încredere în servicii, în niciun caz în Securitate! Fir-ar a dracu să fie de Securitate! A ajuns să-mi ţină cont ce relaţii am avut şi ce nu mai ceva ca soacra. Ptiu, drace, piei Satană!

sursa : http://opiniicetatenesti.com/article.php?story=20101203185627673

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu