duminică, 2 ianuarie 2011

Cum va fi 2011 în politica românească

Anul 2011 se anunţă destul de animat şi pe plan politic. Două partide aflate la guvernare se pregătesc de alegeri interne: PD-L şi UDMR, în timp ce PSD şi PNL încearcă sa găsească o formulă comună pentru a prelua Puterea.
Alegerile pentru conducerea PD-L ar trebui să restabilească echilibrul din interiorul partidului. Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, este unul dintre candidaţi, în timp ce premierul se anunţă concentrat pe măsurile de redresare economică, neanunţând dacă va mai candida sau nu. Până atunci, PD-L mai are câteva restanţe de rezolvat: situaţia Monicăi Iacob Ridzi şi a celor care şi-au exprimat nemulţumirile public cu privire la acţiunile partidului.
Scopul opoziţiei comunicat public este dărâmarea Guvernului. În 2010 PSD şi PNL vorbeau de un guvern de criză care să preia Puterea în primăvară, în urma unor alegeri anticipate. S-ar putea demara ulterior procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Totul depinde însă de poziţia UDMR: rămâne sau nu la guvernare.
Maghiarii îşi vor alege conducerea partidului în februarie. Marko Bela a anunţat că nu mai candidează, iar Kelemen Hunor este susţinut de actuala conducere să preia puterea în partid. Partidele au la dispoziţie întreg anul pentru a-şi găsi echilibrul intern şi a-şi pune la punct strategiile, căci în 2012 ne aşteaptă campaniile electorale pentru alegerile locale din vară şi cele parlamentare din toamnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu